RSS

Arhive pe etichete: Satul Sturzeni

Personalități marcante: Interviu cu Eugenia Soroceanu – fost primar de Sturzeni

Personalități marcante: Interviu cu Eugenia Soroceanu – fost primar de Sturzeni

Vă prezentăm mai jos un interviu pe care l-am realizat cu fostul primar de Sturzeni, Eugenia Soroceanu *.

  1. Am vrea să începem cu copilăria. Povestiți-ne în ce mahala v-ați născut, ce amintiri aveți despre perioada copilăriei și anii de școală.

M-am născut într-o familie numeroasă de cinci copii, cu părinți muncitori care mi-au dat din partea lor tot necesarul: căsuță, mâncare, îmbrăcăminte și căldură sufletească. Am trăit și trăiesc în mahala din centrul satului, lângă moară, casa de cultură și pe malul râulețului Camenca, având niște vecini minunați, la fel ca și noi cu mulți copii: vecinul Anton Melnic, pe care îl iubeam mult, deoarece de Paști ne punea la dispoziția noastră scrânciobul făcut pe maidanul de lângă casa lor, unde ne adunam toți copiii din mahală și petreceam de minune.

La râu prindeam pește cu mâinile, (împreună cu băieții), iar câte o dată mai prindeam și o lipitoare pe picioare. Eu eram gâscărița casei, toată vara aveam grijă de boboci. Mama scotea până la 50 de gâște ca să avem iarna ce mânca. După lecții mă duceam cu văcuța Joenița la păscut în lanul de trandafiri. Am crescut printre flori, deoarece peste iaz aveam o plantație de roze și de dimineață mergeam la culesul florilor ca să mai facem un bănuț în plus. Apoi urma vremea levănțicăi, salviei, mărarului, ș.a. Lucram în rând cu mama. Oboseam, dar îmi era interesant.

Read the rest of this entry »
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 noiembrie 2020 în Personalităţi marcante din sat

 

Etichete: , , ,

Personalități marcante: Virgilia Prisăcaru, medic cosmetolog și asistent universitar la ULIM, fondatoare al salonului V.OK Esthetic & Spa

Personalități marcante: Virgilia Prisăcaru, medic cosmetolog și asistent universitar la ULIM, fondatoare al salonului V.OK Esthetic & Spa

Dragi cititori! Blogul satului Sturzeni este o platformă de comunicare între băștinașii satului nostru, unde încercăm să descoperim și să punem în valoare oamenii care își trag obârșia din satul nostru.

Vă prezentăm mai jos un scurt interviu realizat cu Virgilia Prisăcaru, care în prezent nu locuiește în sat, dar cu gândul și sufletul este la baștină mereu. Pentru cei care nu o cunosc, precizăm că Virgilia Prisăcaru (Vrabie) este nepoata foștilor profesori Vrabie Grigorie Ion, profesor de istorie, și Vrabie Eugenia Alexandru, profesoară de matematică, care au instruit și educat multe generații de elevi în satul Sturzeni. La fel și mama ei, Vrabie Raisa, a fost învățătoare de clasele primare, iar tatăl ei, Vrabie Virgil – profesor de istorie. Read the rest of this entry »

 
 

Etichete: , , ,

Profesorii școlii din sat, de 9 mai 1974

Profesorii școlii din sat, de 9 mai 1974

 

Publicăm mai jos o fotografie făcută la data de 9 mai 1974, în care îi putem vedea pe unii dintre învățătorii școlii din satul Sturzeni. Din fericire, unii profesori mai sunt în viață, îi avem alături de noi, în timp ce alții, cu regret, au plecat demult la Domnul…

Vă invităm să-i vedeți și să vă lăsați copleșiți de emoții și de nostalgia acelor vremuri – să ne amintim de învățătorii care au pus suflet pentru educarea multor generații de copii. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 noiembrie 2019 în Fotografii

 

Etichete: , , , , ,

Lista consilierilor aleși în Consiliul local Sturzeni (DOC)

Lista consilierilor aleși în Consiliul local Sturzeni (DOC)

La solicitarea cititorilor noștri, publicăm lista consilierilor aleși în Consiliul local Sturzeni, în urma scrutinului electoral din 20 octombrie 2019.

Potrivit procesului verbal privind totalizarea rezultatelor votării la alegerea consilierilor în Consiliul local Sturzeni, în Consiliu au acces reprezentanți ai 4 partide. Este vorba de PDM cu 4 mandate; PSRM – 3 mandate; Blocul ACUM – 1 mandat și PLDM – 1 mandat. Din cei 9 consilieri, doar o femeie a devenit consilier local. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 noiembrie 2019 în Fotografii

 

Etichete: ,

Problema demografică – o adevărată provocare pentru următorul primar

Problema demografică – o adevărată provocare pentru următorul primar

Cea mai gravă problemă cu care se confruntă atât satul Sturzeni, cît și întreaga țară, este cea demografică. Potrivit datelor oferite cu amabilitate de aparatul primăriei Sturzeni, am constatat că numărul locuitorilor în Sturzeni s-a diminuat cu cca 30%, timp de 15 ani. Viitorul primar va trebui să țină cont de aceste date cu adevărat îngrijorătoare. Atât autoritățile, cît și întreaga comunitate trebuie să mediteze și să conștientizeze că de soluționarea acestei probleme depinde și soarta satului pe viitor. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 octombrie 2019 în Dezvoltare durabilă

 

Etichete: , ,

Rezultatul alegerilor la Sturzeni: Vom avea turul doi – rezultate în consiliul local

Rezultatul alegerilor la Sturzeni: Vom avea turul doi – rezultate în consiliul local

Pe 20 octombrie au avut loc alegeri locale generale. În cursa pentru fotoliul de primar de Sturzeni s-au înregistrat cinci candidați. După numărarea a 100% constatăm că vom avea turul doi în cursa pentru funcția de primar de Sturzeni. Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2019 în Ştiri

 

Etichete: ,

Iată cine vrea să fie primar la Sturzeni: Votează on-line

Iată cine vrea să fie primar la Sturzeni: Votează on-line

În cursa pentru fotoliul de primar de Sturzeni s-au înregistrat cinci candidați, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Mai jos publicăm lista candidaților la primăria Sturzeni și vă îndemnăm să votați on-line pentru cel mai bun: Read the rest of this entry »

 
Un comentariu

Scris de pe 6 octombrie 2019 în Ştiri

 

Etichete: , , ,

Fotografie rară: Învățătorii din raionul Râșcani de Ziua Profesorului – 1 octombrie 1967

Fotografie rară: Învățătorii din raionul Râșcani de Ziua Profesorului – 1 octombrie 1967

Cezar Salagor

Oficial, pe 5 octombrie, în Republica Moldova este marcată ”Ziua Pedagogului”. Atât buneii, cât și părinții mei au fost implicați în viața școlară decenii la rând. Iată de ce, pentru noi, Ziua Profesorului a fost mereu o sărbătoare de familie.

Răsfoind prin albumul de familie am descoperit această fotografie rară în care îi vedem la un loc pe mai mulți învățători din raionul Râșcani, (în prim-plan sunt și buneii mei) fotografie făcută într-o zi de vineri, la data de 1 octombrie 1967, în fața casei de cultură din orașul Râșcani. Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 octombrie 2019 în Fotografii, Şcoala, Ştiri

 

Etichete: , , ,